Istoric

La 1 septembrie 1970, prin ordinul rectorului Institutului de Stat de Medicină din Chişinău, în baza Deciziei Consiliului Științific şi al ordinului Ministerului Sănătăţii, este fondată prima catedră de profil a Facultăţii de Farmacie ”Tehnologia medicamentelor şi organizarea activităţii farmaceutice”. La înființare, în cadrul catedrei se predau cursurile: Organizarea şi economia activităţii farmaceutice, Tehnologia medicamentelor în farmacie, Tehnologia medicamentelor de uzină, Merceologia medicală. Şef de catedră a fost numit Vasile Procopişin, lector superior, doctor în farmacie.

În anul 1972 denumirea catedrei devine ”Farmacie” cu trecerea în componenţa ei a două discipline noi: Farmacognozia şi Botanica.

În anul 1984 catedra ”Farmacie” se separă în două catedre, una dintre care ”Organizarea şi economia farmaceutică”, succesoarea catedrei de azi, fiind amplasată în incinta Farmaciei didactice și de producere nou deschise, actuala Farmacie universitară, pe adresa str. Nicolae Testemiţanu, 22. 1984 este considerat anul fondării actualei catedre. Din decembrie 1999 catedra activează sub denumirea ”Farmacie Socială”.

Până în anul 2007 catedra se afla sub conducerea lui Vasile Procopişin – membru-corespondent al AŞ a Republicii Moldova, doctor habilitat în farmacie, profesor universitar și decan al Facultăţii Farmacie. Profesorul Vasile Procopişin este o personalitate marcantă în lumea farmaceutică atât la nivel naţional, cât şi internaţional: autor al manualelor de bază în URSS, membru al redacţiei revistei unionale ”Фармация”, iniţiator al colaborării cu catedrele similare ale facultăţilor de farmacie din Ucraina, România, Rusia, Bulgaria, Polonia, Lituania, Belorusia etc. Un salt important în dezvoltarea catedrei a fost argumentarea ştiinţifică şi fondarea Farmaciei didactice și de producere – prima de acest tip în fosta URSS şi una din primele farmacii de instruire şi producţie din Europa. Din anul 2009 catedra poarta numele fondatorului său: Catedra de farmacie socială ”Vasile Procopişin”.

Fiind una dintre catedrele de profil, pe parcursul anilor, în cadrul ei s-au predat așa obiecte ca: Organizarea și economia farmaceutică, Merceologia farmaceutică, Bazele activității farmaceutice, Managementul farmaceutic, Bazele computerizării farmaceutice. În baza ultimelor modificări în planul de studii, astăzi la catedră se predau următoarele discipline de profil: Istoria farmaciei şi Propedeutica farmaceutică, Managementul şi Legislaţia farmaceutică, Marketingul farmaceutic, Legislaţie conexă activităţii farmaceutice, Farmacia socială, Sisteme informaţionale şi asistenţă farmaceutică, Antreprenoriatul în activitatea farmaceutică.